joi, 21 iunie 2012

Poţi să îţi exprimi opinia frumos, te rog?

Evenimentul încercării de sinucidere a lui Adrian Năstase a scos din nou la iveală un limbaj şi atitudini care mie mi se par de-a dreptul triste. Nici nu ştiu dacă a scrie frumos care e părerea mea poate să schimbe ceva sau să sensibilizeze pe cineva, cu atât mai mult cu cât cei cărora li se adresează "mustrarea" mea par a fi insensibili la orice nu conţine cuvinte pe care, dacă le-aş scrie, aş umple pagina aceasta cu steluţe. Aşadar, pentru cei care o sa ajungă din greşeală pe blog, o să o spun frumos.

Am intrat astăzi pe site-uri de ştiri, pe bloguri şi pe Facebook şi am simţit aproape de fiecare dată că m-am trezit într-o mocirlă. La aproape fiecare frază şi la fiecare comentariu am găsit cuvinte extrem de dure şi de agresive. Fiecare părere e combătută adresându-se emitentului opiniei contrare cu apelative de tipul "tâmpit/'ă", "distrus/ă", "comunist/ă" şi, bineînţeles, o mulţime altele pe care nu îmi vine să le scriu. De ambele părţi.

Deşi ne-am născut aproximativ identici, suntem născuţi în familii diferite, în medii sociale şi economice diferite, am fost la şcoli diferite, am fost expuşi la idei diferite, aşadar...avem păreri diferite. Şi e normal să fie aşa. De-a lungul  istoriei, oamenii au înfruntat ghilotina, au stat ani în puşcărie şi au murit pentru ca eu şi cu tine să avem dreptul la opinie. Că îţi place sau nu de Năstase, că decizia justiţiei a fost sau nu dreaptă, că tentativa de suicid a fost sau nu reală, că eşti cu PSD-ul, cu PNL-ul, cu PD-ul sau cu nimeni, că eşti cu ruşii sau cu americanii, că îţi plac pastele sau pizza, opinia ta e la fel de valoroasă ca a altuia. Şi se cuvine să o respecţi. Nu fără a o combate, dar numai dacă ai argumentele necesare. Din păcate, a-l face pe celălalt tâmpit nu e un argument. Cred că tăcerea e întotdeauna mai valoroasă atunci când nu ai unul valid. Şi că democraţia nu se apără şi nu se reprezintă făcându-l în toate felurile pe cel care nu e de acord cu tine. 

Exprimă-ţi opinia frumos şi argumentat, te rog.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu