Guest-post – Manifest pentru scolile de vara

Salutare din nou din deplasare. Emil Calinescu ma numesc, blogger, doctorand, student, in ce ordine doriti voi. Ii multumesc Loredanei pentru spatiul acordat si sper sa n-o dezamagesc.

 

Acest articol este un manifest pentru participarea la scoli de vara. Nu ma refer la una anume, ma refer in general, la conceptul in sine de « scoala de vara ». Si asemenea manifest unde ar fi mai potrivit daca nu pe blogul sefei PRIMEI mele scoli de vara ? 

Asadar, punctual, ca asa-mi place mie sa scriu, care ar fi avantajele unei scoli de vara (mentionez ca punctele nu au o ordine anume si ca nu trebuie ca o scoala de vara sa prezinte toate aceste aspecte):

1. Incep cu partea frumoasa si voi folosi cuvantul magic, specific meseriei mele : socializare. Vei intalni oameni noi, colegi, cu care vei lega prietenii trainice, dar vei socializa si cu cei care vor tine conferintele. In afara de alea 2 ore in care acei oameni vor vorbi, tu vei putea discuta in particular cu ei in multe ale situatii.

La scoala de vara de anul trecut, de la Rasnov, am discutat ore-n sir cu Vasile Ionescu, un intelectual rrom, despre domeniul care ma interesa pe mine in mod special : maneaua. Asta pe langa prelegerile pe care acesta ni le-a tinut. Si d-atunci m-a tinut minte, am pastrat legatura cu dansul.

Sa nu zic de pastrarea legaturilor cu colegii, care cine stie cand te pot ajuta, fie macar si cu o vorba buna.

2. Strict legata de prima parte : o scoala de vara pe domeniul tau (pe care vei profesa in viitor) da foarte bine la CV. Fie ca e undeva afara sau e in tara, oricand e bine-venita. Orice scoala de vara, oricat de ciudata si excentrica ar parea si oricat de necunoscuti ar fi organizatorii, tot se va termina cu o diploma. Cine stie cand ai nevoie de ea (sa zicem pentru a fi primit la o bursa undeva afara).

3. O parte strict financiara, pe care unii o ignora sau refuza s-o accepte : poti merge in locuri frumoase din tara pe bani putini. Uneori chiar pe gratis. Anul trecut am fost la mare GRATIS la o Scoala de vara a ANST. Tema : dialog intercultural. Nu ca m-ar fi deranjat daca ar fi fost alta tema. Oricum si tema ma pasiona. Asa ca am mers. Si n-am regretat. Atmosfera a fost geniala, si nici lucrurile invatate (am avut lectii de retorica si argumentare) n-au fost de lepadat. O experienta reusita.

4. Daca nu e vorba de o parte financiara din acest punct de vedere, poti intalni situatia in care dai niste bani si vei intra in cont cu specialisti de renume. Partea financiara precum la punctul anterior nu exista, dar exista alte avantaje. Punctul 2 devine esential, asemenea si punctul 1, care vor deveni primordiale. Si bonus : uneori scoala de vara se termina cu articole care pot fi publicate ori in reviste bine cotate, ori chiar intr-o carte (autoarea acestui blog chiar organizeaza o astfel de scoala la vara).

5. Un aspect interesant, de multi ignorat : este un mod placut de a-ti petrece vacanta de vara (uneori, daca vorbim de scoli de iarna, si pe cea de iarna). A imbina utilul cu placutul nu este un lucru bun si ar zice unii ideal ? Eu asa cred.

6. Cu cat participi la mai multe scoli de vara, cu atat vei fi primit la mai multe. La unele, printre intrebari este si LA CE SCOLI DE VARA AI MAI PARTICIPAT, urmand sa aduci si dovezi. Deci orice dovada, orice scoala de vara amarata, va conta.

Te-am convins ? Pai ce mai astepti : pune mana si cauta o scoala de vara pe domeniul tau (sau domenii generale precum : dialog intercultural, comunicare, afaceri, care pot fi utile oricum) , aplica si cine stie, poate ne intalnim p-acolo.

Salutari STUDENTESTI tuturor si multumesc inca o data Loredanei pentru gazduire. Si va astept sa va minunati pe CEL MAI MINUNAT BLOG .

Poţi să îţi exprimi opinia frumos, te rog?

Evenimentul încercării de sinucidere a lui Adrian Năstase a scos din nou la iveală un limbaj şi atitudini care mie mi se par de-a dreptul triste. Nici nu ştiu dacă a scrie frumos care e părerea mea poate să schimbe ceva sau să sensibilizeze pe cineva, cu atât mai mult cu cât cei cărora li se adresează "mustrarea" mea par a fi insensibili la orice nu conţine cuvinte pe care, dacă le-aş scrie, aş umple pagina aceasta cu steluţe. Aşadar, pentru cei care o sa ajungă din greşeală pe blog, o să o spun frumos.

Am intrat astăzi pe site-uri de ştiri, pe bloguri şi pe Facebook şi am simţit aproape de fiecare dată că m-am trezit într-o mocirlă. La aproape fiecare frază şi la fiecare comentariu am găsit cuvinte extrem de dure şi de agresive. Fiecare părere e combătută adresându-se emitentului opiniei contrare cu apelative de tipul "tâmpit/'ă", "distrus/ă", "comunist/ă" şi, bineînţeles, o mulţime altele pe care nu îmi vine să le scriu. De ambele părţi.

Deşi ne-am născut aproximativ identici, suntem născuţi în familii diferite, în medii sociale şi economice diferite, am fost la şcoli diferite, am fost expuşi la idei diferite, aşadar...avem păreri diferite. Şi e normal să fie aşa. De-a lungul  istoriei, oamenii au înfruntat ghilotina, au stat ani în puşcărie şi au murit pentru ca eu şi cu tine să avem dreptul la opinie. Că îţi place sau nu de Năstase, că decizia justiţiei a fost sau nu dreaptă, că tentativa de suicid a fost sau nu reală, că eşti cu PSD-ul, cu PNL-ul, cu PD-ul sau cu nimeni, că eşti cu ruşii sau cu americanii, că îţi plac pastele sau pizza, opinia ta e la fel de valoroasă ca a altuia. Şi se cuvine să o respecţi. Nu fără a o combate, dar numai dacă ai argumentele necesare. Din păcate, a-l face pe celălalt tâmpit nu e un argument. Cred că tăcerea e întotdeauna mai valoroasă atunci când nu ai unul valid. Şi că democraţia nu se apără şi nu se reprezintă făcându-l în toate felurile pe cel care nu e de acord cu tine. 

Exprimă-ţi opinia frumos şi argumentat, te rog.

Deci, pentru cine faci proiectul?

Ai o idee. Genială. Îţi imaginezi deja numărul de articole care se vor scrie despre ideea ta. Sau schimbarea pe care o vei aduce în viaţa unor oameni. Dacă eşti mai pragmatic, banii pe care îi vei câştiga. Pentru că eşti şi muncitor, te apuci de treabă. Suni firma de consultanţă sau porneşti pe cont propriu, scrii o superbă cerere de finanţare pe care o câştigi sau, dacă nu ai nevoie de asta, treci direct la acţiune. Găseşti parteneri, îţi faci un site, angajezi oameni, faci promovare şi aştepţi...dar nu se întâmplă nimic. Ai uitat ceva?

Se întâmplă zilnic sutelor de idei de afacere care eşuează şi foarte, foarte multor proiecte. E una dintre cele mai mari şi mai grave greşeli pe care le-ai putea face: nu ştii pentru cine faci ceea ce faci. Impactul unei astfel de greşeli e imens, în special atunci când vorbim despre proiecte care beneficiază de finanţări nerambursabile, prin diferite programe, dintre care e suficient de amintit fondurile europene, mergând de la necesitatea de a replanifica proiectul, până la pierderea finanţării. 

Problema cu "pentru cine faci proiectul" e că s-ar putea să ai senzaţia că ştii cu exactitate răspunsul la întrebare şi s-ar putea să greşeşti. Pentru că nu e de ajuns să ştii cine e publicul tău ţintă. E necesar să ştii şi câteva lucruri despre el. Câţi oameni sunt în grupul tău ţintă, unde îi găseşti, cum trebuie să le comunici, care sunt mesajele la care răspund, cine îi poate influenţa, pozitiv şi negativ, în privinţa deciziei de a cumpăra, de a se înscrie, de a participa, sunt doar câteva din întrebările absolut obligatorii pe care trebuie să ţi le pui.

E cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o din experienţa mea într-un proiect în care necesitatea replanificării comunicării cu grupul ţintă e la ordinea zilei. Dacă problema nu e atât de mare în proiectele micuţe pe care le realizăm cu ASAGRI şi Manageri în Dialog, pentru că avem mereu posibilitatea de a redimensiona proiectele cu uşurinţă, în proiectele de sute de mii de euro, o treabă ca asta te poate costa tot proiectul. Cel mai important, feriţi-vă de indicatorii care dau bine. O să obţii finanţarea, dar chiar poţi să strângi 1000 de oameni conform criteriilor din proiect?

Cum să începi un blog

Ar trebui să fie simplu. Mai ales că nu e prima dată. Se ia o bucată nume, se adaugă o temă, se presară cu subiecte şi se pune la fiert. Nu, nu voi scrie despre arta de a găti, deşi, într-un fel, îmi petrec viaţa în bucătărie, gătind la foc mic o viaţă, o carieră, două organizaţii, 1000 de visuri, gata să se coace. 

Articolele pe care le veţi găsi pe blog vor fi despre lucrurile care mă pasionează şi despre lecţiile pe care le învăţ. În special despre asta. Pentru că am ales să scriu aici şi nu într-un jurnal închis cu cheia, voi scrie despre mine doar în măsura în care mi se pare că ar putea fi relevant pentru alţi juniori într-ale vieţii. Veţi găsi aici articole despre economie şi relaţii internaţionale, politică, dezvoltare comunitară, viaţa de zi cu zi, dar în special articole despre managementul proiectelor şi dezvoltarea unei organizaţii, aşa cum le experimentez şi le învăţ eu: undeva între tehnici formale şi lecţii din teren. Des, voi da sfaturi şi voi pretinde că mă pricep. Adevărul e că mai am foarte multe de învăţat. Aşadar, vă invit să contribuiţi cu informaţii, critici şi propriile experienţe. M-aţi ajuta mult :).

Pe curând!